Poveste

Cu cât avem mai mult, cu atât ne dorim mai multe. Ne-am gândit vreodată că de multe ori cei care au mai puțin decât noi sunt mai buni cu ei și cu ceilalți, cunosc adevărata bunătate și dragoste față de ceilalți? Așadar,vă vom spune o povestioară:

Știm cu toții că la școala primară copiii primesc „laptele și cornul”. O fetiță provenind dintr-o familie săracă și catalogată prost de societate, pe care o vom numi Ana, primise 3 cornuri de la doamna ei învățătoare, pentru ea și părinții săi. O colegă de clasă care nu voia să ia cornul fiindcă nu îi plăcea (avea oricum tot ce ii trebuia acasă) a întrebat-o dacă îl vrea ea, Ana răspunzându-i:

„- Nu, mulțumesc. Ne ajung cele pe care le-am luat. Poți să le dai altui copil dacă vrei.”

Dacă aș fi fost în locul Anei, sincer, aș fi luat cornul, dar ea, spre deosebire de noi care avem poate mult mai mult decât strictul necesar, s-a gândit și la ceilalți. Noi suntem cei care catalogăm greșit oamenii, refuzăm să vorbim cu anumite categorii sociale din cauză că se îmbracă mai sărăcăcios și suntem într-un fel „învățați” de societate să nu fim toleranți și buni cu toată lumea. De obicei, cei care au puțin dau din puținul lor și celorlalți, noi, în schimb dorim să strângem cât mai multe lucruri. Și, când stăm să analizăm faptele noastre, ne dăm seama că totul este în zadar pentru că în cele din urmă rămânem doar cu faptele și gândurile noastre, toate celelalte dispar.

Cu drag,
Andreea și Francesca